Țara Ultimului Soldat

10 ani de la aderare. Motiv de înălţătoare sărbătoare.

La Palat au sosit, în maşinile lor strălucitoare, parlamentarii, însoţiţi de bodyguarzi tineri şi sprinteni, pentru a umbla la trebile ţării. O ţară de parlamentari şi bodyguarzi. Au coborât cu un aer important şi grav de stâlpi de ţară, au întors spatele Bisericii Imposibilei Mântuiri şi au pătruns în sala destinului naţional pentru o şedinţă solemnă. Au vorbit ce-au vorbit, au citit ziarul, au căscat leneş şi plictisit, după care au adoptat o declaraţie.

Şi după o astfel de realizare, i-au chemat pe miniştri să se bucure împreună. Pentru că, aşa cum bine se ştie, în acea ţară extraordinară, cine nu este parlamentar, este ministru. Sau secretar de stat cu rang de ministru, care să guverneze ţara, adică să aplice legea falimentului şi privatizarea falimentului şi falimentul privatizării, când miniştrii sunt duşi cu alte treburi pe Coasta de Azur.

După care au fost convocaţi ambasadorii, pentru a vorbi aceeaşi limbă când vor prezenta lumii minunile din ţara minune în care cine nu e parlamentar, sau ministru, sau bodyguard de senator, deputat sau ministru, atunci este sigur ambasador sau măcar consul.

Au venit înveşmântaţi cu toţii, graşi sau sfrijiţi, scurţi sau deşirati, într-un singur şi acelaşi costum, şi-au potrivit aceeaşi limbă pentru a vesti, toţi ca unul, succesul falimentului.

Şi pentru că la o asemenea întrunire se cade să se prezinte onoruri şi să se facă paradă, au fost invitaţi generalii în fireturi şi lampasuri. Pentru că în ţara ajunsă la faliment, cine nu prinsese să fie făcut parlamentar, ministru, ambasador, fiecare cu bodyguard personal şi secretară personală, ajunsese doar general. Şi generalii au salutat adunarea şi au ordonat salvă de tun în cinstea falimentului total.

Dar ultimul soldat, un prostovan care rămăsese singurul soldat în acea ţară de parlamentari, miniştri, ambasadori şi generali, a mânuit arma greşit, ca un prost ce era şi s-a împuşcat mortal.

Unii au strâmbat niţel din nas, considerând act de indisciplină, dar cei mai mulţi au aplaudat pentru că, dupa ce ei au ajuns parlamentari şi miniştri şi ambasadori şi generali, s-a văzut în sfârşit cine a tras.

 

Doru Viorel Ursu

One thought on “Țara Ultimului Soldat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *