Prin gaura din gaura covrigului

Ce spectacol greţos în oraşul marelui Gâscan! Cu Măicălin şi Măiliviu împărţind covrigi la popor, un fel de anafură electorală. Şi un semn de tragere de şireturi şi de familiarism suveran şi găunos.

Iar Măipopor înşfacă covrigul, nesesizând enorma gaură care se tot lăţeşte peste ţara în care câinii nu prea umblă cu covrigi în coadă ci mănâncă bătrâni şi copii nevinovaţi.

Guvernanţii de azi, de ieri şi dintotdeauna s-au iubit pe ei înşişi precum Adonis, fălindu-se cu realizări mincinoase, deşi niciodată n-au smuls România din coada Europei.

Or, tocmai aici e problema. Ce am făcut noi, guvernanţii, pentru o ţară care ne-a dat totul, mărire, sinecuri, averi uriaşe şi nemeritate, Roşia Montană şi gazele de şist? Aproape nimic.

Privind prin gaura din gaura covrigului, nu se poate să nu vezi uriaşa prăpastie care se cască între cei ce conduc şi cei ce se lasă conduşi.

Epidemia înfricoşătoare de meningită morală, de care vorbea Octavian Goga acum 100 de ani, nu poate fi eradicată cu „politicieni ordinari, hoţi improvizaţi astăzi în moralişti, miniştri care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţi contrabandişti”, aşa cum remarca, parcă profetic, marele poet al pătimirii noastre.

Singurul vaccin curăţitor, benefic şi izbăvitor constă în injecţia poate dureroasă dar însănătoşitoare de spirit tânăr, curat, real democratic şi cu adevărat european.

O infuzie de modestie şi demnitate naţională care să înlăture impostura prin merit şi incompetenţa prin profesionalism şi seriozitate, prin recunoaşterea neîmplinirilor şi greşelilor şi asumarea responsabilă a greutăţilor şi nu a beneficiilor dulci ale guvernării.

Este inutilă şi adesea hilară baterea apei în piuă, prin care mereu aceeaşi atotştiutori vlăguiţi se înghesuie să umple, veştejit şi calp, plictisitoarele dezbateri televizate sau apariţiile prea dese şi neconvingătoare ale personajelor ce ne birjăresc istoria.

Nu, nu de aici vine salvarea. Şi nici din vreo biserică a mântuirii de neam şi destin amânat. Ce ar fi de făcut? Nu trebuie să scotocim prea mult şi încrâncenat prin rezervele româneşti de inteligenţă, creativitate şi forţă înnoitoare. Ele există. Trebuie doar puse în valoare în centrele nervoase ale politicii şi administraţiei, cu toată opoziţia unui sistem corupt, a reţelelor de interese economico-financiare malefice, sordide şi demolatoare, a cramponării de putere.

Dacă nu o facem noi, românii, atunci cine? Şi dacă nu acum, pe baze constituţionale şi alegeri libere şi responsabile, atunci când?

 

Cu drag şi speranţă al Dvs.,

Doru Viorel Ursu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *