La braț cu impostura

Decebal s-a enervat cumplit, i-a întors spatele chiar şi lui Zamolxis, care-i oferise regelui dac un fotoliu de orchestră pe Kogaion şi s-a dus să-şi înece amarul în vinul dintr-o ulcică de pământ adus în pumni de compatrioţii săi urcaţi la Cer.

De unde vin? Şi-a adus repede aminte că Deceneus tăiase viile şi criza vinului continua, cu toată contrabanda dacilor liberi de peste Prut.

S-a strâmbat, nemulţumit de situaţie şi a rostit printre dinţi:

– Brânză, barză, varză, viezure, mânz!

Dar ce stârnise oare apriga mânie a marelui rege? Se străduise ani în şir, împreună cu înţelepţii din Academia de la Sarmizegetusa, idee împrumutată de la Platon, să demonstreze că vestala Rhea Silvia fusese sedusă de un nobil dac, Oroles sau Rubobostes, pater semper incertus est, travestit în zeul Marte. Inocenta fată îi adusese pe lume pe Romulus şi Remus şi îi încredinţase spre pază legendarei Lupoaice, imortalizată în bronz prin mai toate marile oraşe de pe întinderea vechii Dacii. Se confirma teoria lui Nicolae Densuşianu că noi, românii, suntem descendenţii părinţilor civilizaţiei europene.

Din senin, unul din miniştrii Educaţiei dintr-un Guvern al urmaşilor geto-dacilor şi romanilor se trezise să-i aşeze pe micuţii Romulus şi Remus în „cuibul unei vulpoaice”. Pe lângă confuzia istorică, una este să sugi de la o lupoaică regală şi alta de la o vulpe plină de purici. Asta după ce un alt ministru al Educaţiei încurcase stelele de pe steagul Uniunii Europene, o Europă pe care străbunii domnilor miniştri şi ai colegilor domniilor lor de guvernare au creat-o, aşa cum grăit-a Densuşianu.

Scârbit, Decebal a vrut să strecoare printre dinţi o sudalmă turcească: „Anasâna sic …”, numai că turcii nu se inventaseră încă. Aşa că a şoptit în barbă, într-o limbă necunoscută: „Demisia!”

Doru Viorel Ursu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *