Eu caut un copil

În plină campanie electorală, eu mă încăpăţânez să caut un copil. Nu pentru a mă raporta neapărat la Diogene. După ce îşi părăsea butoiul, cinicul şi ascetul filozof antic umbla ziua în amiaza mare cu o lampă în mână prin Agora, cu aceeaşi haină şi vara şi iarna, în căutarea unui om cinstit.

Nu l-a găsit, în 90 de ani de căutări zadarnice. În schimb i-a cerut lui Alexandru cel Mare, care l-a vizitat la locuinţa din butoi şi-i promitea marea cu sarea, să se dea la o parte pentru a nu-i acoperi lumina soarelui, mai importantă pentru Diogene decât orice onoruri şi măriri.

Impresionat, cuceritorul lumii ar fi spus „dacă nu aş fi Alexandru, mi-aş dori să fiu Diogene”.

„De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…”, spune cu tristeţe un alt geniu, Mihai Eminescu.

Pe lângă atâtea figuri ilustre ale istoriei, eu le citesc nepoţilor basmele lui Hans Christian Andersen. Şi mă opresc, cel mai adesea, la povestea „Hainele cele noi ale împăratului”. Între atâţia ţuţeri, devalizatori ai banului public, şmecheri, ipocriţi, cu funcţii înalte şi sinecuri pe măsură, în plină paradă sau campanie electorală, un copilaş a strigat, privind spre cel adulat: „Împăratul e gol!” Clar, limpede şi nevinovat. „N-are haine deloc!”, strigă în sfârşit şi norodul.

În deşănţatul circ electoral în care se azvârl sume imense de bani, cei mai mulţi negri, eu mă încăpăţânez să caut un copil. Dar norodul? Ce face norodul?

Doru Viorel Ursu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *