„Dacă n-aş fi român, aş fugi în România!”

Crăciunul ăsta mi s-a părut mai trist. Poate din lipsa zăpezii, dar mai ales din lipsa valorilor. Mai sus de genunchiul broaştei, rămân ca simboluri, orizont şi ideal Bianca, fotbalistul şi prezentatorul meteo. Fericiţi că ni se prezintăzilnic meniul de penitenciar al lui Gigi şi panseurile amantelor de interlopi.

Şi în această restrişte a gândirii speranţă şi exitenţei brutal anodine, îl ascult pe Poetul dus dintre noi citind, într-unul din incendiar însufleţitele spectacole ale Cenaclului de unii pe nedrept uitat, blamat de fariseii dintotdeauna închinători la Înaltele Porţi ce ni s-au perindat de-a lungul Istoriei, dar păstrat în inimile celor mai mulţi români, un bilet venit din public, care pe mine mă-nfioară şi mă face să visez frumos despre mama mamă şi Mama Ţară, care nu mai sunt : „Dacă n-aş fi român, aş fugi în România!”

Fie şi pentru că stârnea asemenea emoţii şi sentimente în inimi şi în suflete, Cenaclul şi-a binemeritat existenţa iar Poetului îi va fi pe drept şi cuvenit cinstită memoria.

Mă oripilează însă veştedele personaje ce se cred elita României şi stâlpii – borne de hotar ai devenirii noastre europene.

Din cauza lor, neşansa noastră se transformă în dramă iar prin depersonalizarea identităţii naţionale, gândind lucid, sincer şi obiectiv, orizontul saltului din subdestin pare compromis şi închis.

Doru Viorel Ursu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *