Vine vremea, vine vama

De ce sunt supăraţi pudibonzii că în sondaje Ceauşescu este primul în
preferinţele românilor? Ca să nu mai spunem că Ion Iliescu s-a aşezat confortabil pe
locul doi. Ambii vor rămâne mult timp pe aceste trepte, mai ales dacă vedem ceea ce
ne oferă prezentul şi viitorul.
Clasamentele nu le fac intelectualii subţiri, care mai an jucau de mama focului
cazacioc iar acum se dau în vânt după fotbalul american. Citește mai mult

Îngeri și bestii

Destinul tragic al îngerului sfâşiat de maidanezii domnului Oprescu şi ai
colegilor primari ai domniei sale credeam că mă marcase suficient şi definitiv. Dar,
iată că suportăm acum şi trauma produsă de bestia care, la Suceava, pe o trecere de
pietoni, a spulberat un copil de cinci anişori. Criminalul îşi căuta, zice-se, telefonul,
în timp ce conducea bolidul cu care a frânt aripile unui înger căzut în infernul
cotidian construit de semenii săi. Citește mai mult

Treziți-vă

Înfiorătorul şi oribilul eveniment aviatic, soldat cu moartea atâtor nevinovaţi, era previzibil într-o lume sfâşiată de bătălia fără scrupule pentru supremaţia mondială. Nu a fost primul, imediat au urmat şi altele şi din păcate vor mai urma, în nebunia care ne otrăveşte fiecare zi.

Să fim realişti şi corecţi. Astfel de victime ”colaterale” au provocat şi bombardamentele cinice asupra copiilor iugoslavi, focarele de conflict din Afghanistan, Iraq, fosta Iugoslavie, Siria, Egipt, Palestina, Ucraina şi din atâtea alte zone ale lumii. Citește mai mult